Tocmai am terminat de citit ”Scandalul” de Fredrick Backman. Azi nu vreau să îți povestesc despre carte, voi face acest lucru în articol viitor din seria Diana recomandă. Fac referire la carte, pentru că aduce în prim plan subiectul violenței sexuale. Și recunosc, m-a inspirat pentru subiectul de azi.
Violența sexuală este un tabu. Tocmai din acest motiv, uneori, le dăm copiilor impresii și mesaje greșite când vine vorba despre ea. Niciun părinte nu și-ar educa copilul în spiritul principiului că violul este ceva acceptabil. Sau eu nu am întâlnit astfel de părinți. Dar, chiar și cel mai binevoitor părinte, poate transmite mesaje, involuntare, copiilor săi, care ar putea duce la concluzia că un viol este acceptabil. Evident, aceste mesaje sunt întărite de cutumele sociale. Astfel, ele nu par a fi atât de dăunătoare, precum se dovedesc în realitate.
Iată câteva astfel de mesaje pe care le dăm copiilor nostri:
#1. Forțarea copilului de a îmbrățișa sau săruta pe cineva
Am mai discutat despre importanța consimțământului în două din episoadele podcastului iocucioc – despre nimic și alte povestiri. Am prezentat acolo două perspective diferite: una cu privire la așa-zisa ”zonă gri”, a doua prin prisma tehnicilor de autoapărare și cum poate distorsiona percepția siguranței acest lucru. Azi, vreau să abordez din nou tema consimțământului. Această practică a ” îmbrățișeaz-o pe mătușa Ana” transmite mesajul copilului mic că acordul său nu are valoare.
Având un băiețel de doi ani, am realizat că, în 110 cm și 15 kg încape destul de multă personalitate. Ceea ce vreau să spun e că, copiii, de la o vârstă fragedă, știu să îți impună foarte bine limitele lor. Este un copil activ, alergăm, ne hârjonim și ne smotocim, de stau pisicile și se uită mirate la noi, când am devenit mai ”sălbatice” decât ele? Dar un lucru important pe care încerc să îl învăț, pentru că joaca la această vârstă implică multe atingeri, că atunci când cineva spune nu, pentru că nu îi mai face plăcere jocul respectiv sau a devenit prea dur, să ne oprim instant.
Este important să învățăm copiii de mici că e în ordine să spună nu atunci când nu vor anumite lucruri. Iar ei, la rândul lor, să respecte când alții le spun același lucru. Când îi forțăm să se lase sau meargă să îmbrățișeze și să sărute vreo rudă venită în vizită, în ciuda voinței lor, mesajul, subliminal pe care îl dăm, este acela că acordul lor nu are nicio valoare. O variantă mai bună este de a se pune la dispoziția copilului câteva opțiuni de a-și lua rămas bun de la acea persoană: ”Te duci să o îmbrățișezi sau să bați palma cu mătușa Ana? Poate ai vrea să îi faci cu mâna?”. Copiii știu foarte bine, după cum spuneam, care sunt limitele lor. Este rolul nostru să îi învățăm, nu doar la modul declarativ, despre importanța consimțământului.
#2. Să le spui copiilor că anumite gesturi violente sunt o modalitate de exprimare a afecțiunii pentru acea persoană
Și acum să explic ce am scris mai sus. Țin minte că eram clasa întâia sau a doua. Nu mă puteam decide cine este mai drăguț: Cristi sau Tudor. Problema era, că și unul și celălalt, mă fugăreau prin clasă. Continuau prin a mă trăge de păr și vrând să mă prindă, unul din ei, mi-a rupt și uniforma. Da, da… am mai prins în clasele primare uniforma la școală… acum lasă matematica 😉.
Unii abia așteptau pauza. Eu o detestam. Mergeam acasă lovită, hăituită și foarte supărată. La un moment dat cineva mi-a explicat că, băieții fiind băieți, așa îți dau de înțeles că te plac. Ce revelație… va să zică și Tudor și Cristi mă plăceau? Ce fac eu acum? Sincer, îmi era mai ușor când aveam impresia că erau doar niște idioți.
Și uite așa viața s-a complicat. Dacă, înainte, loviturile însemnau ceva foarte greșit și inacceptabil, brusc au devenit și un sinonim al afecțiunii. Dintr-o dată, ele erau ceva acceptabile. Plus, niciun adult nu a considerat această ”curtare” puerilă ca fiind ceva nepotrivit. Toți spuneau că e doar o fază și că vor ”crește” din etapa asta.
Dar de ce este nocivă aceeastă ”joacă de copii”?
După cum spuneam, un mesaj transmis este acela că dragostea uneori este sinonimă cu suferința. Fără să intru în prea multe detalii, să corelăm această idee cu cele mai mari povești de iubire din literatură și cinematografie. Ele îți spun că iubirea înseamnă sacrificii, greutăți și lacrimi, iar aceste mesaje ajung să fie internalizate.
Un alt aspect pentru care este perioculos tolerarea unor astfel de comportamente, este acela că, i se transmite copilului, faptul că nevoia sa de atenție, este mai importantă decât sentimentele pe care le are persoana de la care solicită atenția. Dacă acest lucru nu este echivalentul unei culturi de viol atunci nu știu care ar putea fi. Și, doar ca să punctez un lucru, violul este și atunci când soțul, iubitul sau cum vrem să îl numim, își forțează partenera la contacte intime fără acordul acesteia. Doar că nu vorbim despre acest fenomen, nu înseamnă că nu există.
#3. Să întrebi: ”da` tu ce-ai făcut de te-a lovit?”
Este una dintre cele mai păcătoase formulări posibile. Involuntar îi transmiți mesajul victimei că se face vinovată pentru agresiunea suferită. Dacă este să traducem această întrebare și să o punem în gura societății în contextul violenței sexuale ar fi: ”da` cu ce erai îmbrăcată când te-a violat?”.
Mai ales în familiile cu mai mulți copii, inevitabil aceștia se ceartă. Se întâmplă, uneori, ca unul dintre ei să își piardă cumpătul și cearta să se transforme în lovituri. În astfel de situații este important, înainte de a lua vreo decizie, să se afle povestea tuturor. Așa că o formulare mai potrivită ar fi: ”Spune-mi, te rog, ce s-a întâmplat, dar de la început, ok?”. Adresând astfel întrebarea este mai ușor de identificat implicarea fiecăruia.
Astfel de situații, deși neplăcute, pot fi foarte utile în a-i învăța pe copii faptul că întotdeauna au posibilitatea de a alege dacă apelează la agresivitate și provoacă durere celor din jur. Trebuie accentuat faptul că nimeni nu îi forțează să acționeze așa. Indiferent de cât de urâte sau jignitoare au fost vorbele celuilalt, nu este o justificare a violenței.
… și încă o idee importantă
Aș mai adăuga, înainte de a incheia, încă o idee importantă, legată de valorizarea unei persoane prin prisma experienței sale sexuale. Nu voi intra în polemica dublului standard cu privire la ce înseamnă o fată ”bună” și un băiat ”bun”. Cert este că, nu prea întâlnesc, ca cineva să facă referire la un băiat, trecut de 25 de ani, ca fiind ”bun” dacă declară că este mai virgin ca uleiul de măsline. Evident, mai sunt excepții.
În schimb, am auzit de la un băiat de vreo 25 de ani că el își dorește doar o fată virgină. Nu se poate însura cu vreo ”stricată”, îmi spunea el pe jumătate visător, pe jumătate aspru ca un judecător care nu iartă nicio greșeală.
Dar să subliniez foarte rapid, de ce este greșit să le spunem copiilor că virginitatea este un aspect definitoriu al bunătății și purității lor. Am spus și o voi tot spune, că este important ca relațiile sexuale să fie expresia unor sentimente. Indiferent dacă sentimentul despre care vorbim este iubirea sau atracția și plăcerea carnală. Pentru a putea lua decizii corecte, trebuie să îi învățăm pe copii care este diferența dintre cele două.
Concluzii
Dacă mesajul transmis este acela că sexul este acceptabil doar după căsătorie, confundând atracția cu iubirea, se pot lua decizii foarte greșite.
Dacă le spunem că doar virgină poate fi pură, tânăra, care a fost violată sau abuzată în vreun fel va tăcea. Iar abuzatorul va continua să facă, poate chiar și altor persoane același lucru.
Accentuând faptul că relațiile intime sunt justificate doar dacă partenerii se iubesc, unele persoane pot crea falsa impresie de securitate și iubire, pentru a-i atrage și de a profita de ei.
Iar în final, cel mai periculos mesaj pe care îl poate transmite este faptul că doar ”sexul etic” (dacă există iubire sau cel după căsătorie), îi poate proteja de un eventual viol. Din păcate, poți să faci toate lucrurile în cel mai corect mod, lucruri rele se întâmplă și oamenilor buni. Sau ”puri”, după caz…
Ți-a plăcut acest articol? Ce alte teme ți-ai dori să abordez? Lasă un mesaj la diana@iocucioc.ro