Încep prin a-ți spune că nu sunt vreo expertă nici în relații 😊.
Și atunci de ce scriu despre asta? – probabil te întrebi și tu, la fel cum mă întreb și eu. Ca să răspund, aș explora câteva variante de idei tip pop-up care mi-au venit random: este cumva over-rated ideea de relație? Mai avem disponibilitatea de a investi într-o relație? Avem așteptări prea mari de la o relație? Care este motivul pentru care ne dorim o relație? De ajungem să dăm rateuri în serie?
Am să iau toate ideile pentru a le supune unei analize să vedem cum e cu relațiile de fapt?!
#1 Este ideea de relație over-rated?
Latura mea visătoare ar spune că nu, însă cea realistă urlă: DAAAAA. Wow! Părinții, bunicii, pisica și până și vecina te bat la cap că ar fi cazul să te așezi la casa ta, că așa se cuvine. Evident orice ai spune ar cădea asupra ta suspiciunea că ești ca un măr stricat de nu îți găsești și tu pe cineva. Să mă tragi de mânecă dacă numai eu am cunoștințe care se plâng de acest tratament, că mă opresc din povestit 😉
Eroarea în gândire vine în zona că singur(ă) nu poți fi valoros(oasă). De ce? Tindem să privim singurătatea ca pe o boală gravă, dar oare cum e să fiți singuri în doi? Eu spun că e mult mai rău și mai trist. Singurătatea nu înseamnă singur pe veci, înseamnă o perioadă în care EU sunt suficient(ă) pentru mine și relația cea mai importantă pe care o am este cea cu mine. Mulți uităm de relația cu noi înșine, ne grăbim să intrăm dintr-o relație în alta, nu contează cu cine, de frica singurătății. Cred că tindem să supra-valorizăm relațiile pentru că uneori pur și simplu ne e frică de noi înșine și pentru că ne grăbim să devenim niște stereotipuri.
#2 Mai avem disponibilitatea de a investi într-o relație?
Depinde… dar cert este că am redus destul de mult timpul pe care suntem dispuși să îl investim într-o nouă relație. Ajungem să punem pe pilot automat relația, devine ca o sarcină pe care o bifăm prin simpla noastră prezență și avem impresia că este suficient. Ajungem să neglijăm partenerul, să ne spunem că nu avem timp și că avem alte lucruri care să ne solicite. Relația de cuplu devine un side-project, căruia ne dedicăm doar dacă mai avem timp.
Pe de altă parte, cred că nu avem educația necesară să facem acest lucru. Da, ai citit bine, este nevoie de educație pentru a învăța să ne întreținem relația: înainte de a intra în relație despre nevoile mele într-o relație, mai apoi cum trebuie întreținută și la final cum facem față doliului (în momentul în care incheiem relația).
#3 Avem așteptări prea mari de la o relație?
Nici un film hollywoodian sau bollywoodian, după preferințe, nu îți spune ce se întâmplă după happily ever after, pentru că nu mai este nici glamour și nici plin de serotonină, adrenalină și noradrenalină. Ei bine, mulți înțelegem că efectul cocktail-ului hormonal nu poate dura o veșnicie, dar parcă era mai bine înainte și comparăm mereu relația cu starea aceea de la început. Dacă tânjești mereu după starea respectivă și nu înveți să evoluezi cu relația, clar nu ai așteptări realiste. Dacă îți dorești să fiți asemeni unor personaje din filme, din nou nu e un scenariu realist. O relație înseamnă un șir nesfârșit de compromisuri, dacă îți imaginezi că totul va merge ca pe roate, e total greșit. Crede-mă, mai devreme sau mai târziu își va lăsa șosetele prin casă și va uita să spele vasele, așa e viața în afara filmelor.
#4 De ce ne dorim o relație?
Răspunsul simplu este „pentru că suntem ființe umane și așa am supraviețuit de la începuturi, trăind în grupuri mai mari sau mai restrânse”. Nu este nimic greșit în a ne dori să avem pe cineva alături, dar și opusul este la fel de valabil. Însă întrebarea pe care trebuie să ne-o adresăm sună așa „care este motivul pentru care ne dorim acest lucru?” Pentru a nu mai fi singuri nu este varianta corectă, la fel cum nici cea în care mă bat ai mei la cap să îmi găsesc pe cineva. Printre variantele mai realiste sunt știu cine sunt, ce îmi doresc de la o relație și sunt pregătit(ă).
#5 De ce dăm rateuri în serie?
Până nu am lucrat efectiv și la modul intensiv la tema asta, atât în cadrul formărilor, cât și individual cu un psihoterapeut, eram pur și simplu nedumerită ce fac greșit de ajung mereu în aceleași situații. Așadar, ca să răspund scurt și la obiect: pentru că suntem învățați cu anumite lucruri încă din copilărie și ne place să revenim la lucrurile familiare, așa că involuntar ne implicăm în relații cu aceeași tipologie de personaje, de poveste narativă și de desfășurare a acțiunii. Dacă și tu ajungi să dai rateuri în serie, îți sugerez să apelezi la un specialist și vei avea câteva momente de AHAAA!
În conluzie este importantă fericirea, dar să reții că responsabilitatea pentru fericirea ta o ai numai tu și este o lecție care se poate învăța în cuplu, dar începe întotdeauna cu un studiu individual.
Ți-a plăcut acest articol?
Scrie-mi sugestiile, ideile, sfaturile și întrebările tale la diana@iocucioc.ro