Uneori din discuțiile pe care le am, observ din ce în ce mai frecvent că unii consideră că a avea un atașament puternic față de cineva este un lucru rău. În literatura populară, deseori acest lucru a devenit sinonim cu „codependență” sau „dependență”. Și deși vorbim frecvent despre ea, teoria atașamentului este încă foarte puțin înțeleasă. Acum, să nu înțelegi că sunt vreo expertă în ea, dar a fost în centrul preocupărilor mele în ultimii trei ani intensiv. Atașamentul este un element normal și necesar al legăturilor umane între membrii familiei, prieteni și parteneri intimi. Atunci când oamenii au probleme de relaționare, în special cu partenerul lor semnificativ, se poate întâmpla pentru că au un atașament anxios.
Acum, fără să o lungesc prea mult, vreau să subliniez că este important să cunoaștem lucruri despre cum se formează atașamentul. Acest lucru ne ajută să fim părinți și parteneri de viață mai buni. Acestea fiind zile, să vedem totuși:
Ce este atașamentul anxios?
Când discutăm despre atașamentul anxios, în general ne referim la persoane care au dificultăți în a avea încredere într-o relație, în special cu un partener intim. Aceștia pot avea îndoieli că cealaltă persoană îi iubește sau că vrea să petreacă timp cu ei. Iar o frică frecventă a acestora este acela de a fi abandonați. Acest tip de anxietate poate apărea chiar și atunci când există dovezi clare care să arate contrariul. Temerile de abandon sunt mai accentuate, bineînțeles de dinamica relației, în cele de parteneriat, dar pot apărea și în alte tipuri de relații.
Când se formează atașamentul?
Tiparele de atașament încep în copilăria noastră timpurie, până în jurul vârstei de 4 sau 5 ani. În această perioadă vulnerabilă, copiii sunt deosebit de dependenți de figurile lor parentale. Ei depind de aceștia pentru a supraviețui și pentru a-i ajuta să înțeleagă cum să funcționeze în lume cu diferitele lor nevoi și emoții. Atunci când o figură parentală este iubitoare și disponibilă din punct de vedere emoțional, în cea mai mare parte a timpului, copilul formează un atașament sigur.
În mod ideal, îngrijitorii primari ajută copilul să se simtă încrezător în el, astfel încât să poată începe să funcționeze oarecum independent în lume.
Care sunt cauzele nesiguranței?
Un părinte disponibil din punct de vedere emoțional oferă o siguranță la care copilul se poate întoarce mereu atunci când are nevoie de ea. Din diverse motive, este posibil ca părinții să nu poată oferi o relație de siguranță. Asta, în ciuda iubirii pe care o au pentru copilul lor. Părinții se pot confrunta cu oricare dintre următoarele, care ar putea afecta propria lor capacitate de a se atașa în siguranță:
- traumele lor din trecut
- atașamente nesigure cu proprii părinți
- probleme de sănătate fizică sau mentală
- influențe financiare sau socio-economice
- tradiții culturale care descurajează sau încurajează anumite stiluri parentale
- lipsa de educație cu privire la dezvoltarea copilului și la reperele adecvate
- diferiți factori de stres legați de bani, muncă sau educație parentală
- responsabilități față de frații copilului sau față de alți copii mici
- factori de stres și conflicte conjugale
Atașamentul poate fi influențat și în alte moduri în timpul anilor de dezvoltare. De exemplu, dacă un copil își pierde un părinte, chiar și la o vârstă mai înaintată, acest lucru are implicații evidente. Un copil se poate teme atunci că alți oameni dragi vor muri sau îi vor părăsi.
Elementele de traumă pot afecta, de asemenea, stilurile de atașament. De exemplu, dacă un adolescent trece printr-o relație abuzivă, acest lucru poate afecta modul în care se raportează la parteneri în viitor.
Alte traume, cum ar fi hărțuirea, abuzul, agresiunea sexuală sau abandonul, pot, de asemenea, influența atașamentul.
Care este biologia atașamentului?
La orice vârstă s-ar forma, atașamentul are, de asemenea, o bază biologică. În timpul legăturii sunt eliberate anumite substanțe chimice, vorbim în special de hormonul numit oxitocină. Acesta este prezent între mame și bebeluși, precum și în relațiile amoroase și sexuale.
Studiile demonstrează faptul că femeile care au o relație sigură produc o cantitate mai mare de oxitocină ca răspuns la anumiți stimuli, cum ar fi masajul primit sau gândul la partenerul acesteia. Întrebate fiind, acestea au răspuns că le este mai ușor să stabilească limite și să se simtă confortabil cu timpul petrecut singure. În schimb, cele care au avut niveluri mai scăzute de oxitocină în cadrul studiului au raportat că au avut o anxietate crescută și dificultăți în relații.
Am crescut și acum ce mai e cu atașamentul?
Atunci când copiii devin adulți, ei continuă să răspundă la lume cu stilul lor de atașament inițial, cel puțin la început. În calitate de bebeluși și copii mici, depindem de cei care ne îngrijesc pentru acea legătură strânsă. Pe măsură ce creștem, transferăm în mod natural nevoile noastre de conectare asupra prietenilor și intereselor noastre amoroase. Majoritatea oamenilor tind să depindă de alții pentru nevoile sociale, mentale și fizice. Acest lucru este perfect normal și sănătos și face parte din ființa umană.
Am înțeles cum e cu atașamentul anxios, dar cum arată atașamentul sigur?
Nu este nimic greșit în a avea nevoie de alții sau în a acționa în funcție de această nevoie. În mod ideal, vom fi capabili să facem acest lucru într-un mod productiv, care ne umple de confort și bucurie. Cineva cu un istoric de atașament securizant ar fi mai probabil să experimenteze următoarele:
- o atracție mai puternică față de persoanele sănătoase
- recunoașterea relațiilor toxice
- mai multă încredere în sine și în propria valoare într-o relație
- limite și așteptări sănătoase cu privire la modul în care ar trebui să fie tratat cineva
- încredere în cei care îi iubesc și au grijă de ei
Ce este atașamentul nesigur?
Când un copil crește fără un atașament sigur, ca adult se va lupta să formeze alte modalități de atașament. Deși, le putem găsi cu ușoare variații de denumire, specialiștii impart tipurile de atașament în patru categorii:
- atașamentul securizant
- atașamentul anxios
- atașamentul evitant
- atașamentul dezorganizat
Pentru a înțelege stilul de atașament anxios, este util să ai informații despre elemente ce descriu și celelate tipuri de atașament. Evident, discutând despre atașamentul securinzant, nu voi relua descrierea. Dar, iată o scurtă trecere în revistă a celorlalte.
Stilul anxios
Dacă reții, am menționat la începutul acestui articol, că cineva cu un stil de atașament anxios se simte ca o persoană lipicioasă, disperată sau frecvent frustrată. Starea lor de spirit și fericirea pot depinde de modul în care se simte partenerul lor sau de găsirea unui partener. Deseori aceștia se pot simți atrași de parteneri indisponibili.
Stilul evitant
În aparatență atașamentul evident sună ca fiind opusul atașamentului anxios. Însă au destul de multe asemănări. Cei care sunt evitanți au tendința de a se simți copleșiți sau sufocați atunci când cei dragi se apropie prea mult. Ei îi pot îndepărta pe ceilalți sau pot susține că sunt mai fericiți singuri. Cu toate acestea, în multe cazuri, ei își doresc o relație apropiată. Problema lor este că nu știu cum să obțină sau să păstreze una. Prin urmare, ei răspund într-un mod defensiv, totul în timp ce se simt anxioși la un nivel mai profund.
Stilul dezorganizat
După cum intuiești probabil acesta este un amestec de atașamente. El poate alterna între tendințe anxioase sau evitante. Cineva se poate simți anxios la un moment dat, apoi poate fi copleșit și se poate retrage emoțional din relație. De asemenea, aceștia pot răspunde la comportamentul partenerului. Atunci când partenerul devine foarte apropiat, ei se pot îndepărta, în timp ce se apropie atunci când partenerul pare distant. Acest model poate proveni din relațiile inconsecvente cu îngrijitorii de-a lungul copilăriei.
Concluzii
Ceea ce consider eu că este important de reținut sunt două idei. În primul rând că suntem modelați și influențați profund de modul în care am interacționat cu îngrijitorii primari, precum și modul în care au relaționat ei în perioada noastră de dezvoltare. Din această cauză recomandarea este a fi atenți la tiparele pe care le avem și cum interacționăm cu copii noștri.
Cea de-a două idee de reținut este faptul că un stil de atașament nu este o condamnare pe viață. Este posibil să înveți și să te reprogramezi mental, astfel încât să îți poți crește calitatea vieții și să devii mai împlinit.
Dacă ți-a plăcut acest articol nu uita să ne scrii la adresa de mail diana@iocucioc.ro. Despre ce altceva ți-ar plăcea să citești? Ascultă și podcastul iocucioc – despre nimic și alte povestiri.
Pingback:Există atașament după prima întâlnire? – Femzone.ro
Pingback:Atașamentul anxios. Cum arată în relația de cuplu? - iocucioc.ro
Pingback:Traumele din copilărie și relațiile la vârsta adultă - iocucioc.ro