Ce este quiet quitting și ce ascunde fenomenul de fapt?

Fenomenul de quiet quitting a devenit viral anul trecut… sau nu? Acesta descrie oamenii care rămân la locul de muncă, dar fac mental un pas înapoi, de exemplu, lucrând minimul necesar și nefăcând din job centrul vieții lor. Eu personal, nu cred că este ceva ce s-a născut recent, dar cu siguranță asistăm la un re-branding a unui concept vechi de când lumea și pământul. Lumea este inundată de opinii despre quiet quitting („demisie tacită”). Este acesta un alt semn al presupusei lipse de profesionalism a Generației Z sau este antidotul la rodajul de durată a profesioniștilor?

Pe de altă parte, cum stă treaba cu a-ți face munca conform celor descrise în fișa postului? Azi îți propun să explorăm diferite opinii cu privire la demisia tacită. Apoi hotărăști sigur cu care rezonezi și cu care nu… 😊

#Quiet quitting este o tendință a generației Z

Oricine susține că o întreagă generație este un grup de inadaptați este foarte glumeț. Ai auzit că generația Millennials se face vinovată de criza imobiliară și de rata scăzută a natalității, nu? Dar și că gen Z este „dificilă”. Cât despre etica muncii lor? Ei bineee, ei sunt adevărații distrugători ai locurilor de muncă.

Dar înainte de a merge mai departe, hai să vedem ce caracterizează acest comportament:

• Senzația de epuizare din cauza volumului de muncă
• Engagement scăzut și o lipsă de entuziasm pentru muncă
• Reticența sau refuzul de a prelua sarcini suplimentare sau proiecte suplimentare
• Tatonarea nivelului de efort minim pe care trebuie depus la locul de muncă, apoi depunerea acestui efort

… dar ce ascunde asta?

Acest lucru sună îngrozitor de asemănător cu epuizarea profesională sau cu brown-out (epuizare datorată lipsei de provocare). Angajații, în special cei tineri, într-o economie instabilă, sunt în mod constant „vaccinați” cu crezul că sunt norocoși că au un loc de muncă și că ar trebui să facă tot pot pentru a-l păstra.

Adesea, „tot ce pot” include o grămadă de muncă care nu se încadrează neaparat în categoria lor de salarizare. Eu aș spune că generația Z, e cea care a crescut cu părinți fără echilibru între viața profesională și cea privată. Iar acest lucru este suficient de motivator pentru a nu repeta ciclul. Astfel, observ eu, ei prioritizează echilibrul sănătos între viața profesională și cea privată în locul unei culturi a muncii care aproape că i-a distrus pe părinții lor. Îi putem oare învinovăți?

Și ca să concluzionez, înainte de a merge mai departe, cred că această abordare este una „comodă”. Ea reiterează o diviziune generațională într-o perioadă în care, pe piața forței de muncă conlucrează patru generații diferite. În loc să promovăm diviziunea, ar trebui să căutăm noi modalități de a lucra împreună.

#Quiet quitting înseamnă pur și simplu să-ți faci treaba cu limite

O altă abordare a acestui fenomen pornește de la întrebarea: de când este motiv de panică să îți faci treaba și atât? De ce nu ne putem face pur și simplu meseria așa cum este în job-description? De ce nu ne putem mulțumi cu o slujbă suficient de bună, să ne câștigăm salariile și să ne trăim viața reală în afara muncii? Poate că, putem privi, quiet quiting ca înseamnând să îți faci treaba cu limite bine stabilite.

#Quiet quitting nu este real, dar locurile de muncă toxice da

Fenomenul de quiet quitting (demisie tacită) este de fapt despre oamenii care s-au săturat de șefi răi, locuri de muncă toxice și medii de lucru de-a dreptul ostile. Pur și simplu, după cum spuneam, s-a făcut un re-branding și s-a creat un nou hashtag pentru rețelele de socializare. Nu este un simptom al lenei. Mai degrabă, este un simptom al unei maladii mult mai mari în cultura organizațională a companiei atunci cînd ea apare.

#Quiet quitting este despre angajați temători într-o economie groaznică

În cele din urmă, poate că quiet quitting este un semn al unei forțe de muncă obosite, epuizate și îngrozite. Este foarte ușor să arăți cu degetul spre o generație și să spui: „Sunteți leneși! Vai ce pensii vom avea cu tinerii din ziua de azi?!?”. Daaaaar, adevărul este că, dacă e să aruncăm o privire asupra societății, nu este dificil să îți dai seama de ce lucrăm așa cum o facem. În loc să se uităm la generațiile „problematice” la locul de muncă și să repetăm ca un slogan că „nimeni nu vrea să muncească în ziua de azi”, poate că angajatorii ar trebui să se uite la ratele lor de retenție, să facă sondaje pentru satisfacția angajaților și să mai discute din când în când cu angajații lor. Nu este nevoie de prea mult efort pentru a arăta unui om că contează.

Concluzii

Înainte de a inventa și răspândi un termen „nou”, să ne uităm la ceea ce își doresc tinerii angajați. Nu cred că este atât de radical. Este vorba de salarii corecte, un volum de muncă rezonabil, un program de lucru realist, o viață personală, mai puțin stres și o oarecare aparență de sănătate mintală. Dar înainte de a blama într-un fel sau altul, hai să ne uităm la ce îi învățăm pe cei noi intrați pe piața forței de muncă?

Ți-a plăcut articolul de azi? Îmi poți lăsa un feedback la adresa de mail diana@iocucioc.ro. De asemenea, dacă vrei să afli mai multe, poți citi în categoria carieră și alte articole despre acest subiect.