Ce înseamnă bipolar 1 sau bipolar 2? De ce persoanele care suferă de tulburare bipolară au deseori și o dependeță? De ce sunt atâtea diagnostice ”greșite” în cazul acestei tulburări? Doar prin medicamentație se poate ține sub control?
Dacă în articolul de săptămâna trecută am discutat puțin despre ce înseamnă tulburarea bipolară și care sunt criteriile de diagnosticare, astazi încerc să răspund la întrebările de mai sus.
Să începem!
diferența dintre tulburarea bipolară I și tulburarea bipolară II am încercat să le sumarizez în tabelul de mai jos:
| Tulburare | Episod manical
(minimum o saptamana prezente cel putin 3 simptome dacă este stare euforica, 4 dacă este stare iritabilă) |
Episod hipomaniacal
(minimum 4 zile prezente cel putin 3 simptome dacă este stare euforica, 4 dacă este stare iritabilă) |
Depresiv
(minimum 2 saptamani cel puțin 5 simptome prezente simultan) |
Intensitate |
| Bipolar I | DA | nu este obligatoriu | nu este obligatoriu | Foarte mare (de cele mai multe ori necesită spitalizare |
| Bipolar II | NU | DA | DA | Mai redusă (nu necesită spitalizare) |
O credință răspândită cu privire la această tulburare este că după un episod maniacal, urmează un episod depresiv. Nu este cazul întotdeauna. Se poate întâmpla, ca persoana să aibă un episod manical și revine la eutimie (o stare relativ stabilă și normală) câteva luni. Apoi urmează un nou episod manical, apoi de depresie, un alt episod maniacal, revenire la eutimie, ș.a.m.d.
Este adevărat că de cele mai multe ori un episod maniacal ia foarte de mult din resursele persoanei. Astfel, aceasta ajunge să fie ”zdrobită” emoțional și să pice într-o stare de letargie și depresie.
Însă, trebuie ținut cont că nu este obligatoriu acest pattern de manifestare.
Am menționat despre tulburarea bipolară I și tulburarea bipolară II. Vedem o descreștere a intensității simptomelor în episodul maniacal și obligativitatea episodului depresiv pentru a da diagnosticul de tulburare bipolară II. Tot din această clasă de tulburări face parte și tulburarea ciclotomică. Aceasta presupune alternarea stărilor pe o durată de minimum doi ani. Intensitatea este mai redusă, însă pentru a putea numi tulburare alternața stărilor, trebuie să existe o deteriorare în careva arie de funcționare a persoanei (profesională, socială, etc.).
Există persoane predispuse să dezvolte această tulburare?
Ca în cazul altor probleme medicale, pot exista o serie de factori risc, care pot predispune. Există o serie de cercetări care demonstrează că există un factor genetic care poate predispune la dezvoltarea tulburării bipolare. Astfel, existența unei rude de gradul I care a suferit de această tulburare, poate crește cu de peste 10 ori sansele de a dezvolta pe parcursul vieții tulburare bipolară.
Alte studii au arătat că persoanele care trec printr-o experiență traumatică, cu un stresor major, au risc mai crescut de a dezvolta tulburare bipolară în următoarele șase luni de la eveniment. Un copil abuzat (fizic, psihic sau sexual) are de patru ori mai multe șanse să dezvolte o tulburare bipolară. Unele explicații legate de cauzele acestei reacții țin de modificările ce au loc la nivelul creierului, datorită procesării diferite a fricii, care ar putea favoriza apariția unei tulburări mintale.
Alte cercetări au urmărit legătura dintre abuzul de substanțe înainte de vârsta de 25 ani și predispoziția la apariția tulburării bipolare. S-a demonstrat, nu doar, că există o șansă mai mare, dar acești indivizi vor dezvolta mult mai devreme decât media populației tulburarea.
Diagnotice cu care se confundă cel mai frecvent
Una dintre cele mai frecvente diagnostice care sunt date pacienților este acela de depresie. Înainte de a pune sub semnul întrebării cunoștințele medicului care a pus diagnosticul, trebuie să ne asigurăm că noi (pacientul și familia acestuia) au pus la dispoziția specialistului toate informațiile relevante.
Discutăm de două situații diferite. Dacă în cazul tulburării bipolare I, unde pacientul ajunge să fie diagnosticat ca urmare a unei urgențe: este în episod maniacal și familia l-a dus la spital, în cazul tulburării bipolare II, treburile sunt mult mai nuanțate. Ba mai mult, deseori, dacă nu reprezintă vreun pericol pentru sine sau cei din jur, nici nu ajunge să fie spitalizat.
De reținut că primul semn că persoana este în episod maniacal/hipomaniacal este acela că are somnul perturbat. Nu doarme sau doarme foarte puțin și nici nu simte nevoia de somn. Dacă trec mai multe zile și persoana nu a dormit este evident că este în episod maniacal. Și dacă ai impresia că vreun episod maniacal trece neobservat, este totalmente greșit. Comportamentul este atât de haotic, de impulsiv, de exagerat că familia și anturajul sesizează mereu că este ceva anormal și neobișnuit pentru acea persoană.
… și totuși
Însă, de cele mai multe ori, pacientul nu ajunge la specialist, decât în episoadele de depresie. În cazul episoadelor hipomaniacale, persoana simte un nivel mai crescut de energie, are sentimente de grandoare și este cu o stimă de sine crescută. Anturajul, familia observă acest lucru, dar de cele mai multe ori îl interpretează ca fiind ceva pozitiv. În sfârșit nu mai este ”ca o legumă care îți plânge de milă!” – ca să citez un aparținător. De ce ar merge să ceară ajutorul unui specialist, nu-i așa? Acesta este principalul motiv pentru care atunci când ajung, deseori aceste stări nu sunt menționate. Nefiind menționate aceste ”boost-uri” de stări, persoana riscă să fie diagnosticată cu vreo tulburare depresivă.
Un alt diagnostic frecvent dat celor cu tulburare este ADHD, din categoria tulburărilor de comportament distruptiv, de control al impulsurilor și de conduită sau vreo tulburare de personalitate (narcisită sau borderline).
Trebuie reținut că în cazul tulburării bipolare comorbiditățile sunt regula și excepția. Acest lucru înseamă că poate coexista cu una din tulburările de mai sus sau vreo tulburare anxioasă (atac de panică, fobia socială, fobii specifice, etc).
Spun aceste lucruri pentru că este importantă psihoeducația, atât a persoanei afectate, cât și familiei. Cu cât se cunosc mai bine anumite lucruri, cu atât se pot da informații mai specifice, care să ajute la diagnosticul diferențial și se adresa întrebări pertinente specialiștilor.
Mituri despre tulburarea bipolară
-
Dacă ai fluctuații de dispoziție frecvente înseamnă că suferi de tulburare bipolară
Înainte de a intra la bănuieli, este important de observat durata și intensitatea afectelor. Dacă este o stare constantă care durează aproape toată ziua, în fiecare zi pentru minim 4 zile (hipomaniacal), o sătămână (maniacal) și două săptămâni (în cazul episodului depresiv) există posibilitatea.
Dacă nu îndeplinesc condițiile de durată și intensitate există probabilitatea de a avea alt tip de probleme sau pur și simplu să fi reacționat exagerat.
-
Stările maniacale sunt OK
Nu este exclus ca la începutul episodului, datorită fluxului rapid de gândire, boost-ului de energie, persoana să se simtă mai creativă și mai productivă. Dar, deseori această stare este în detrimentul persoanei.
Dacă ai dubii în ceea ce privește intensitatea emoțiilor în timpul episodului maniacal imaginează-ți următorul lucru: emoțiile în timpul unui episod manical este ca o mașină de Formula 1 care rulează la viteză maximă pe roșu, neavând frâne. Mai devreme sau mai târziu ajunge să provoace un accident sau să îi explodeze motorul.
-
Tulburarea bipolară poate fi tratată numai prin medicamentație
Da și nu. Discutăm de un spectru larg de stări în tulburarea bipolară. Dacă în unele situații, în care există stări psihotice, doar cu medicamentație se poate stabiliza starea pacientului, în altele, mai ușoare, se poate trata și prin intermediul psihoterapiei. De cele mai multe ori este un plan complex, care implică tratament medicamentos, psihoterapie (DBT – terapie dialectic-comportamentală sau CBT – terapie cognitiv comportamentală) și psihoeducație.
După cum am mai spus psihoeducația este foarte importantă. Cunoștințele despre sănătatea mintală pot ajuta la identificarea timpurie a semnelor și cresc șansele ca pacientul să aibă o calitate mai bună a vieții.
Tulburarea bipolară și abuzul de substanțe
Dintre toate tulburările descrise în DSM, tulburarea bipolară este una dintre tulburări cu procentajul cel mai mare de comorbiditate. Cel mai comun este abuzul de substanțe. Unele din cercetările din domeniu se axează pe o întrebare foarte importantă: tulburarea bipolară favorizează consumul abuziv de substanțe sau este favorizat de acesta? Răspunsurile la această întrebare nu sunt încă suficient de clarificatoare. Se observă uneori o dezvoltare înainte de abuzul de substante, alteori în timpul consumului. Ceea ce este, în schimb, o certitudine este faptul că dacă se abuzează de diverse substanțe înainte de vârsta de 25 ani, sunt șanse mult mai mari să apară pe parcursul vieții tulburarea bipolară. Iar o altă certitudine este faptul că dacă suferi de tulburare bipolară ești mai predispus la consumul de substanțe.
Datorită stărilor ”mizerabile” prin care trece persoana, deseori ajunge, pentru a-și ”amorți” emoțiile să facă abuz de substanțe. Cel mai frecvent este alcoolul. Însă și opioidele sau stimulante sunt destul de des întâlnite. Astfel panta către o dependență este destul de lină.
Aș dori să să subliniez faptul că, lupta cu orice dependență este destul de dificilă. Însă asociată cu tulburarea bipolară, reabilitarea este mult mai grea. Pentru tratarea tulburării bipolare primul pas este renunțarea la orice substanță. Aceasta poate interfera cu medicamentația și poate cauza alte probleme. Uneori, acolo unde este posibil, anumite medicamente din schema de tratament, ajută și la problema cu dependența. De asemenea, este important ca după renunțarea la substanțe să se înceapă tratamentul pentru tulburarea bipolară. Reabilitarea și mențienerea stărilor de sobrietate este foarte dificilă dacă persoana are flutuații de stări. Astfel, problema trebuie abordată holistic și riguros.
Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un feedback la adresa diana@iocucioc.ro. Și nu uita, sharing is caring!