Ce trebuie să știi despre investițiile pe piețele bear?

Pentru a găsi miere în vizuina ursului trebuie să știi cum să o cauți

Am zis ca azi să fac ceva altceva față de ceea ce am scris până acum. Inspirația, trebuie să recunosc, mi-a venit de la o discuție cu un coleg, care m-a șocat cum și-a investit banii. Și vreau să spun că nu erau bani puțini. Dar ce m-a șocat și mai tare, pe lângă mândria că a făcut o investiție, cât era puțin informat despre opțiunile existente. În fine… deci, să o luăm așa: mi-am făcut niște teme de casă și la aceste concluzii am ajuns. Dar, eu nu mi-s nici finanțist, nici vreun expert în investiții. Ce cred eu, însă, despre mine că mi-s smart cu banii. Iar relația noastră cu banii și cum alegem să investim ține de psihologie. Dar hai să vedem ce putem face șiiii… btw ce e cu urșii din titlu?!?

Ce este un „bear market”?

Am înțeles de la cei mai inițiați că termenul „bear market” nu are cea mai bună vibrație. Este momentul în care graficele au mai mult linii descendente în zigzag. În această perioadă cifrele sunt în scădere, ceea ce nu le place investitorilor. Dar hey! dacă e să gândești așa nici urșii grizzly nu sunt tocmai cele mai drăgute bestii.

În general când auzim de crize economice ne cuprinde o teamă. Însă sentimentul de anxietate nu este întotdeauna justificat. Pe de altă parte, ca în cazul altor hopuri, se spune că deși urșii sunt dificil de manipulat, pot oferi și oportunități uriașe de investiții. Iar aici intervine etapa în care este bine să îți faci temele pentru a putea gestiona incertitudinea și de a naviga prin „turbulențe”.

Deci, care sunt semnele unei piețe bear?

Prăbușirea prețurilor. Tendințe descendente. Vânzarea în masă a activelor. Toate acestea sunt semne ale unei piețe bear. Dar dacă e să ne luăm după definiție, de drept și de fapt vorbim de bear market atunci când prețurile acțiunilor scad continuu cu 20% sau mai mult timp pe o perioadă de cel puțin două luni.

Partea bună este că chiar și atunci când aparent suntem adânc înfundați în bârlogul urșilor, există luminiță la capătul tunelului. De fapt, piețele bear tind să dureze în medie doar un an. Este mult mai puțin decât o piață bull tipică, opusul pieței bear, în care prețurile au o tendință ascendentă, care durează 7 ani. Și odată ce statisticile  referitoare la rata șomajului și ratele dobânzilor încep să arate câteva luni de semne pozitive, investitorii vor începe să pună bani înapoi în acțiuni, ceea ce rezolvă de obicei o piață bear.

Hai să vedem în continuare trei modalități prin care poți ieși în forță din criză

#Ajustează-ți mișcările de bani, astfel încât să se potrivescă cu obiectivul tău

Înainte de a plasa bani oriunde, chiar și sub saltea, sau de a-i scoate pe toți într-o stare de panică, gândește-te la ceea ce îți dorești să obții prin economisire și investiții. Vrei randamente rapide? O creștere constantă? Un portofoliu rock-solid? Piețele bear pot fi bruuuuutale, așa că cel mai bine este să faci niște calcule pentru a crea o strategie de investiții.

Evident pentru a putea face acest lucru este nevoie de puțină educație și trebuie să fii pregătit să îți schimbi obiceiurile de a cheltui. Dar și în cazul invetițiilor este nevoie să contribui constant la portofoliu, mai degrabă decât să cumperi o grămadă de acțiuni ieftine, sperând la câștiguri rapide.

Ce poți face: deschide-ți un fișier excel în care să detaliezi cheltuielile tale lunare, de la chirie, cheltuieli de întreținere la alimente și economii. Include apoi, costurile obiectivelor tale financiare în cheltuielile lunare. Stabilește o sumă fixă pe care o poți investi în mod regular. Oh, și încă un lucru: păstrează niște bani la îndemână, dacă este posibil, pentru a-I avea la dispoziție pentru achiziții oportuniste. Nu știi niciodată când ursul se decide să se treazească și se va simți optimist.

#Nu uita de diversificare, este esențială pe piețele bear

Dacă ești interesat de investiții, probabil ce spun acum este deja evident pentru tine. Dar de ce este ea atât de importantă, mai ales în timpul recesiunilor? Să ai un portofoliu variat nu numai pe tipuri de active, ci și pe o gamă variată de companii și industrii este deja o modalitate dovedită de atenuare a riscurilor și de reducere a volatilității prețurilor.

#Alege investiții de calitate pentru randamente pe termen lung

Desigur, este mai ușor de spus decât de făcut. Caută întreprinderi profitabile, generatoare de numerar, cu bilanțuri solide, pentru început. Concentrează-te pe companii în sine și pe rezultatele lor, nu doar pe prețul acțiunilor. Piețele bear cu rate ale dobânzilor foarte ridicate, cum este și cea în care ne aflăm în prezent, pot afecta în mod disproporționat companiile care consumă numerar. Dar pot, de asemenea, să tragă în jos companii foarte sănătoase, oferind investitorilor șansa de a achiziționa acțiuni excelente la reduceri. Examinând în mod corespunzător sănătatea financiară a unei companii (fluxul de numerar, contul de profit și pierdere, datoriile și așa mai departe), poți evita să fii prins în bârlog și să îți stabilizezi portofoliul.

Concluzii

Întotdeauna, o piață bear va face ca tuturor să le transpire palmele, de la smart-kids din domeniul financiar până la nou-veniții care își cumpără primele acțiuni. Dar nu trebuie să fie întotdeauna un urs. Stabilindu-ți obiective financiare, diversificându-ți portofoliul și alegând să investești în afaceri generatoare de numerar, poți trece peste furtună și pas cu pas începe să câștigi.

Dacă ai dificultăți în a-ți seta obiective poți citi mai multe în articolul acesta. De asemenea, dacă vrei să îți explorezi mai mult relația cu banii, poți citi despre importanța auto-cunoașterii. Am trecut acolo niște ponturi care te pot ajuta în acest proces. Evident, dacă ai nevoie de un sprijin punctual nu uita ne poți scrie la diana@iocucioc.ro.

Dacă ți-a plăcut acest articol nu uita să ne lași un feedback. Și ah, vezi și podcastul iocucioc – despre nimic și alte povestiri, poate vezi ceva ce îți atrage atenția.

Leave a Reply

Your email address will not be published.