Una din pasiunile mele este legată de psihologia violenței și de criminologie. Vă spun acest lucru pentru că deseori întâlnesc în discursul unor observatori a unor evenimente violente că, oarecum, victima prin comportamentul ei, prin înfățișarea sa, etc. a provocat acel eveniment.
Oare de câte ori s-a întâmplat să auziți despre un viol și să că spuneți: ”păi da, dar avea fusta scurtă și dansa provocator, și-a căutat-o!”?. Ni se întâmplă să amplificăm responsabilitatea victimei de a fi ajuns în acea situație. Ne imaginăm că, noi, nu am fi făcut veci pururi o astfel de greșeală imensă. Însă la finalul zilei comportamentul promiscuu al victimei nu este un predictor pentru un viol. Iar lucrul cel mai important, în majoritatea cazurilor de viol agresorul este o persoană cunoscută, poate chiar apropiată victimei. Astfel că îmbrăcămintea victimei nu avea nicio relevanță în realitate.
Aparent, indiferent de situație, agresorul este cel care trebuie blamat. Dar nu este ironic că cele mai multe campanii sunt adresate victimelor?
În multe situații când vedem persoane fără adăpost sau dependente de subtanțe ne gândim că sigur au facut ceva pentru care au meritat această soartă. Cuvântul cheie este „a merita”. Această presupunere ne dă un sentiment de confort psihologic. Deoarece presupune un echilibru între lucrurile bune și cele rele pe care le facem și urmările care vor veni în consecință. Avem un sentiment fals de securitate și de control asupra lucrurilor. Adică, dacă mă comport într-un anume fel, sigur nu mi se va întâmpla nimic rău.
Bullyingul și nevoia implementării a unor schimbări de către victimă
Într-un studiu despre fenomenul de bullying realizat de Robert Thornberg și Sven Knutsen de la Universitatea Linkoping (Suedia), aceștia le-au cerut elevilor să explice motivele pentru care are loc hărțuirea în școli. Deși peste 40% din elevi conștientizau că agresorii sunt persoane însetate după putere și brutale, victimele erau blamate. Acest fapt se datorează că au fost percepuți ca o „pradă ușoară” pentru aceștia. Acum sincer, de câte ori te-ai gândit că victima ar trebui să își ia apărarea? Să învețe să nu mai îmbrace așa cum se îmbracă? Să nu mai vorbească așa cum vorbește? Să fie mai sigur pe sine? Să nu mai fie atât de tocilar? Să… și completezi tu punctele de suspensie.
În filme vedem deseori că tocilarii, care sunt „victime” ale fenomenului de hărțuire. Până la urmă aceștia trec printr-o schimbare majoră și ajung nu doar să își ia apărarea singuri, dar agresorul este pedepsit, oarecum, pentru faptele sale. Studiul amintit ne arată că agresorii sunt priviți ca fiind răi și neschimbabili. Pe când victimele au puterea de a se schimba și de a-și asuma responsabilitatea de a pune capăt chinurilor prin care trec.
De unde „credința” într-o lume justă?
Prin educația primită de la părinți, în școală, în societate și din dogmele creștine, ni se spune că lumea este justă, corectă și că „ceea ce semeni, aduni”. Astfel, în lumea noastră psihică lucrurile doar așa sunt funcționale – bunătatea și binele într-un taler și răutatea în celălalt. Credem cu tărie că dacă lucrăm din greu și ne vom sacrifica părți din viață vom avea parte de succes. Iar cei care sunt leneși, delăsători sau cei care înșeală, nu vor avea parte de lucruri bune.
Evident, ați observat și voi că în realitate nu este chiar așa. Succesul tău deseori depinde de locul în care te-ai născut, în ce mediu ai crescut, statutul socio-economic al părinților tăi și niște oportunități aleatorii pe care le ai sau nu în viață,. Din păcate, munca asiduă nu va putea schimba condițiile inițiale. Bine-nțeles acest lucru nu înseamnă că, dacă cineva provine dintr-un mediu socio-economic sărac are soarta pecetluită. Într-o lume corectă indiferent de startul în viață pe care l-ai avut șansele sunt egale. Însă în lumea reală lucrurile sunt mai complicate. Dacă te uiți la cel fără adăpost și te întrebi de ce nu merge să lucreze pici în capcana impresiei unei lumi juste.
Este extrem de iritant să vezi că oameni care înșeală sau fură trăiesc o viață frumoasă. Pe când oamenii care muncesc pe brânci câștigă salariul minim pe economie. În adâncul sufletului îți dorești să crezi că munca asiduă și o viață plină de virtuți îți vor garanta succesul, iar cei manipulativi vor fi prinși intr-un final. Dar dacă te uiți în jur vezi că în viața reală sunt mult mai mulți din cea de-a doua categorie care au succes.
Concluzii
De ce gândim așa? Adevărul este că și psihologii nu sunt foarte siguri. O teorie ar fi că ne dorim să putem prezice anumite lucruri pe baza comportamentelor noastre. Sau să ne simțim siguri de deciziile luate. Dar nu te descuraja, cu toții putem accepta faptul că viața este injustă, că nu avem control asupra tuturor lucrurilor. Însă asupra unei mari părți din viață avem control total.
Totuși, zic să ținem cont și de hazardul vieții. Să acceptăm faptul că lucruri rele se pot întâmpla și oamenilor buni. Să ne asumăm deciziile fără să blamăm nedreptatea vieții. Nimeni nu merită să fie hărțuit, violat, jefuit sau ucis. Pentru a face lumea un pic mai justă, rolul nostru este acela de a face mai dificil ca răul să prolifereze. Iar o modalitate este aceea de a reduce numărul potențialelor victime.
Aș vrea să știu părerea voastră vis-a-vis de subiect, dacă aveți întrebări, nelămuriri sau sugestii pentru subiecte pe viitor, scrieți-mi la diana@iocucioc.ro.
Până data viitoare te invit să urmărești ultimele episoade din podcastul iocucioc – despre nimic și alte povestiri.