Diana recomandă: Ce-am făcut și ce-am văzut în noiembrie?

Atât de repede a trecut luna noiembrie, de parcă a fost doar o clipă. Nu este chiar final de lună, când scriu aceste rânduri, dar nici departe nu e. Sunt cu căștile în urechi și ascult ceva lofi lounge music, într-o zi de duminică ploioasă. Mi-am inundat camera cu mireasmă de brad așa că nu am nici măcar o scuză să nu mă simt inspirată. Am o primit o misiune, care nu voi nega, îmi dă bătăi de cap. Mi s-a spus în mod explicit ca în luna noiembrie recomandările să cuprindă așa: o lectură de Crăciun, un film funny și o destinație de weekend. Așa că mă străduiesc să mă ridic la nivelul așteptărilor. Să vedem dacă reușesc…

#1 Iubiți de sărbători – pe Netflix

La câte recomandări am făcut de pe Netflix, vei spune că stau toată ziua pe o canapea și devorez filme sau că-mi plătesc ăștia pentru reclamă :). Cine se scuză, se acuză, vorba aia… așa că nu am să spun nimic despre asta. Ce voi spune, însă, sunt gândurile mele despre acest film, în rolurile principale cu Emma Roberts și Luke Bracey. A apărut anul trecut, undeva prin noiembrie, fiind o producție cu tematică de Crăciun. La vremea respectivă era în trend pe Netflix, dar eu am apucat să-l vizionez abia undeva prin iulie – august anul acesta. Ca s-o zic pe aia dreaptă, sunt ușor defazată. Așadar, în situația în care l-ai văzut deja, îmi asum că nu e de actualitate. Dar dacă nu, să știi că e amuzant și chiar ți-l recomand! 

De ce? Hmmm…. o dată, pentru că este un film light, ușor previzibil. Nu întotdeauna are omul dispoziție pentru a se concentra la producții grele și serioase, nu-i așa? Dacă tot ne uităm la un film, hai să ne relaxăm, să enjoy it și să nu ne batem capul cu prea multă logică, matematică și filosofie. Subiectul principal este acela al prieteniilor cu beneficii, dar cu un oarecare twist. „Beneficiul” diferă de cel cu care suntem obișnuiți. Poate și pe tine te deranjează când familia sau prietenii sunt prea intruzivi și au impresia că singurătatea este vreo boală. Așa că, pentru a te ”vindeca” de ea, îți adresează întrebări indiscrete. Sau, mai grav, îți aranjează întâlniri cu diverse persoane, ca din greșeală. Ei bine, ce soluție este pentru a evita acest lucru? Răspunsul: îți găsești pe cineva cu care să te prezinți la toate sărbătorile și cu asta ai închis gura târgului. Cum e de așteptat lucrurile se complică atunci când inima începe să îți ceară drepturile. Dar nu voi spune mai multe. See it yourself! 

Ba totuși nu, parcă mai simt nevoia să spun încă ceva. Perioada Crăciunului, pentru mulți și așa, este o perioadă destul de romantică a anului. Dacă relația de dragoste nu este una mulțumitoare, sugestia este de a evita comediile romantice. Poate duce la o creștere a insatisfacției în relația de cuplu. Pe de altă parte, dacă vă întrebați ce e cu atât de mulți născuți în lunile august și septembrie, nu este pentru că părinții și-au dorit neapărat copiii născuți în zodia fecioarei. Fă calculele și ai să vezi cât de romantică e perioada de final de an 😉.

#2 Citim „Crăciunul lui Poirot” de Agatha Christie

Ups! Nu știu dacă la o astfel de lectură se gândea persoana care mi-a sugerat să fac și o astfel de recomandare de lectură (adică una de Crăciun). Dar, după îndelungi cugetări, am ajuns la concluzia să optez pentru o lectură clasică. Am să fac o scurtă incursiune în trecut pentru că, îți spun sincer, am crescut cu cărțile Agathei Christie și nu numai. Mai ții minte lecturile oblogatorii din liceu? Ei bine, mergeam la bibliotecă, ceream rapid ce era pe lista de la școală, iar mai apoi mă pierdeam printre rândurile cu cărți. Nu de alta, dar să găsesc ceva și pentru bucuria mea. Îmi plăcea să stau printre cărți, să simt mirosul de hârtie și cerneală, să ating paginile cu vârful degetelor. Erau pentru mine un portal către o altă lume, oricât de siropos ar suna. Stăteam aproape toată noaptea și citeam la lumina unei veioze cu lumină slabă și galbenă, pentru că unele povești mă acaparau. Aveam pe listă de la cărți de filosofie, istorie la beletristică, romane polițiste și benzi desenate. Eram ca un bețiv care se îmbăta cu înșiruirea de cuvinte de pe pagini și cu fiecare filă parcursă, în loc să își stingă setea, își dorea cu mai multă ardoare următoarea. Ce să zic, ăsta e efectul cărților și sunt convinsă că unii vor înțelege despre ce vorbesc.

Dar, să revenim la prezent, pentru că se pare că această carte m-a teleportat în camera din apartamentul bunicilor mei, în care am pus pentru prima dată mâna pe această carte. Intriga povestirii este reprezentată de o invitație la o reuniune de familie, organizată un de personaj înstărit, însă tiranic. Simeon Lee, a reuși prin atitudinea și comportamentul său să-și înstrăineze rudele. De aceea, invitația cu ocazia Crăciunului, stârnește curiozitatea familiei, care se prezintă cu un oarecare scepticism. Însă înainte de a primi răspunsul, din biroul lui Simeon se aude un zgomot puternic, acesta fiind găsit decedat pe podeaua încăperii. Cu acest eveniment începe Crăciunul lui Poirot, care se vede nevoit să investigheze și să afle ce s-a întâmplat de fapt. Ca un detectiv cu multă experiență Hercule Poirot, știe deja că aparențele înșală și că trebuie să fie atent la orice indiciu minuscul, pentru a descifra misterul morții lui Simeon Lee.

#3 Mergem la Mărișel în județul Cluj?

Eu de câteva săptămâni bune îmi tot doresc să mă retrag undeva, într-o zonă mai izolată. Nu aș putea spune că Mărișel este o astfel de zonă. Pentru că, evident, este una dintre cele mai cotate zone turistice din județul Cluj. Fiind o zonă turistică, există numeroase pensiuni agroturistice și cabane, așa că nu ar trebui să fie dificil de găsit cazare. Asta, bineînțeles, dacă te orientezi din timp sau dacă preferi perioadele din afara sezoanelor turistice.

Pe lângă locurile cu o priveliște extraordinar de frumoase, zona este ideală atât pentru cei care sunt mai activi, existând numeroase trasee marcate sau pentru iubitorii sporturilor de iarnă, dar și pentru cei care își doresc ceva mai liniștit. Zona este plină de istorie și tradiție, așa că dacă ești interesat de astfel de lucruri, nu vei fi dezamăgit cu siguranță.

Nu cred că e cazul să o mai lungesc foarte mult cu această recomandare, pentru că, dacă nu ai fost încă, cu siguranță cel puțin ai auzit de ea și poate acum ai primit imboldul necesar pentru a da o „fugă” până acolo să vezi și tu cu ochii tăi de ce e spectaculoasă părticica aceasta a județului Cluj.

Și acum, zi-mi tu ce ai mai făcut luna asta?

Poți să-mi scrii la diana@iocucioc.ro să împărtășești cu mine lecturile, filmele, locurile pe care le-ai testat și mi le poți recomanda.

Comentarii

  1. Pingback:3 mesaje date copiilor care pot încuraja violența sexuală - iocucioc.ro

  2. Pingback:Diana recomandă - undă verde? scandalul? sau aranjamente florale? - iocucioc.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.