Trebuie să recunosc că simt acum o mare presiune. În general îmi place să scriu articolele „Diana recomandă”, pentru că îmi oferă un fel de retrospectivă a lunii. Și recunosc, odată cu retrospectiva și un fel de sentiment de mulțumire sau de realizare. Și mai bifez o căsuță din lista de lucruri care le fac pentru dezvoltare personală. Dar acum e puțin altfel… am început să mă panichez… despre ce să scriu?
Un lucru evident, pentru mine, despre care știam că voi scrie, este cartea lui Fredrik Backman „Oameni anxioși”. Am vrut să scriu câte ceva despre Otomanii, dar deja e supra-discutat subiectul, așa să îi voi da skip. Doar atât aș menționa că preferatul meu în tot documentarul este dr. Andrei Pogăciaș. Mi s-au părut hilare anumite observații ale sale, ca de exemplu cel despre Bram Stoker cum că a fost un irlandez plictisit. A fost sarea și piperul pentru mine.
Așa că am să încep cu evidentul și am să văd ce iese spontan apoi 😊
#Oameni anxiosi – Fredrik Backman
Am mai povestit într-un articol similar, exact acum un an, că Fredrik Backman a devenit unul din scriitorii mei favoriți. Îmi place mult modul în care știe scrie cu o „frivolitate nonșalantă” despre subiecte profunde și uneori grele. Și simt nevoia de a-mi justifica exprimarea dintre ghilimele înainte de a merge mai departe.
Stilul în care descrie evenimentele sau personajele este atât de la-ndemâna cititorului, încât îți dă impresia că și tu ai putea-o face la fel. În realitate, nu e atât de ușor să scrii un text bun. Și dacă ajungi să citești cartea din copertă-n copertă, vei vedea acolo la final și o mulțumire a autorului către un amic, poate? Saaaau o fi fost editorul său? Nevermind… pentru că l-a ajutat să dea de capăt, atunci când textul i-a dat bătăi de cap. Iar textul e foarte bun. Zău! Am râs în hohote de se uitau cei din jurul meu ce e cu mine. Dar am și plâns, pentru că erau paragrafe care m-au emoționat profund.
Acum să spun și despre carte, nu?
Ca să rezum cartea într-o propoziție aș spune așa: este povestea unui jaf nereușit. Ce idiot dă spargere într-o bancă cashless? Apoi povestea se transformă într-o luare de ostatici.
Dar, dacă stau bine să mă gândesc, este povestea unor oameni, fiecare cu fricile sale, care se întâlnesc la o vizionare de apartament. Asta până când nu se găsesc în situația în care sunt luați ostatici. Apoi se împrietenesc. Mă refer la ostatici. Sau se îndrăgostesc. Dar până la final își dau seama, că toți sunt măcinați de aceleași stări. De anxietate.
Dar e și povestea a doi polițiști – tată și fiu, care vor să ducă la bun sfârșit investigarea unui jaf transformat într-o luare de ostatici. Este și povestea a doi bărbați care au suferit o pierdere și se susțin reciproc să poată merge mai departe în viață. O interacțiune plină de afecțiune și grijă, așa cum numai între un părinte și copil e posibil.
Mai e și povestea unei femei, care riscă să își piardă copiii, după o serie de decizii proaste. Sau a femeii căreia îi este frică să devină părinte. Și să nu uit, este și a femeii care este mustrată de conștiință că nu a fost soție suficient de bună. Ah… da și a femeii căreia îi este frică să iubească.
În fine..
Nu îmi dau seama exact a cui poveste este. Ceea ce știu cert, pentru că voi folosi cuvintele autorului, este povestea unor idioți.
Dar, chiar dacă nu știu clar a cui poveste este, un lucru cert știu despre această poveste. Ea este despre probleme precum fricile cu care ne confruntam. Mai este și despre pierdere și prelucrarea ei. Despre infidelitate și ce urmează după. Hmm… trebuie să menționez că este și despre depresie, sinucidere și golul care rămâne după. Toate astea îmbăcate în umor. Că cele mai grele subiecte le spunem întotdeauna cu zâmbetul pe buze. Altfel nu am putea duce povara lor, nu?
#Grup de autocunoaștere prin metoda psihodramatică
Să îți spun două, trei cuvinte despre psihodramă. În primul rând ce trebuie știut este ea, că este o formă de terapie de grup. Ca abordare este una umanist – experiențială. Aici mă opresc, că nu are rost să te bombardez cu informații tehnice. Dar cu ce te pot bombarda și o voi și face, este să îți enumăr câteva din motivele pentru care îmi place să lucrez cu această metodă și cum te poate ajuta la dezvoltare personală.
Nu e doar despre a vorbi
În primul rând ador faptul că la o întâlnire de grup nu e doar despre a vorbi. Evident verbalizezi lucrurile care te preocupă, la care cauți răspunsuri sau soluții. Dar, cel mai mișto lucru este nu doar că poți, dar e și bine venit să acționezi și să experimentezi. În psihodramă se folosesc termeni precum scenă, protagonist, auxiliar, regizor. Nu este întâmplător, căci viața este ca o scenă și noi suntem protagoniști în ea. Psihodrama transpune la nivel micro și îți permite să faci exercițiu la viață. Aici poți experimenta, prin intermediul jocului psihodramatic, cum s-ar fi simțit să reacționezi diferit la o anumită situație, sau cum ai putea să o faci într-o situație viitoare.
Creativitate
Apoi îmi place că implică multă creativitate. Primești sau îți asumi roluri diferite în cadrul jocului. Unele dintre ele îți pot fi cunoscute, altele pot fi la ani lumină depărtare de tot ce îți este familiar sau cu care rezonezi. Toate acestea necesită un efort de creativitate, de empatie, de implicare și de disponibilitate din partea ta. Nu toate momentele se finalizează cu un aha, dar din orice moment poți extrage ceva ce te ajută să îți îmbunătățești calitatea vieții tale. Și evident să te înțelegi mai bine.
Individual în grup
Și ultimul lucru, pe care îl voi menționa azi, este faptul că deși procesele se întâmplă în grup, de fapt este un fel de terapie individuală, dar care este facilitată de grup. Fiecare membru la un moment dat ajunge să fie protagonist. Acest lucru presupune că una din aspectele care îl preocupă ajunge să fie prelucrat în și cu ajutorul grupului. Trările protagonistului ajung să fie validate de către grup sau simplul fapt că mai sunt și alții cu experiențe similare, poate grăbi procesul individual.
De final…
Dacă ești interesat de dezvoltare personală și dorești să faci parte dintr-un grup de autocunoaștere, pe care doresc să îl organizez începând cu luna septembrie, te rog să îmi scrii la adresa diana@iocucioc.ro
Tu ce ai mai făcut în ultima vreme sau ce intenționezi să faci în viitorul apropiat? Lasă-mi un mesaj să mă inspiri și pe mine 😊