Când încă eram în etapa gândirii proiectului iocucioc.ro, eram foarte fermă legat de un singur lucru: eu nu voi aborda teme de parenting. O spuneam tare, răspicat și cu toată convingerea. Ei bine, au trecut câteva luni și iată-mă ridicând tema stilurilor de parenting într-unul din podcasturi. Nu sunt expertă în parenting, nu am astfel de pretenții și cred că, deși sunt multe lucruri utile pe care le afli citindu-i pe cei cu mai multă experiență în domeniu, nu vei ajunge să aplici toate lucrurile auzite și citite.
Bun, acum că am stabilit că nu sunt expertă în parenting, la un alt capitol pot să spun că sunt expertă: în acela de a fi copil, așa că am decis să abordez tema aceasta din perpectiva copilului crescut de părinții mei… Plus, am niscaivă experienă în leadership, mixând cele două nu pot da greș, corect?
Ca să clarific de la bun început, ceea ce voi expune aici poate va fi în contradicție cu multe cărți de parenting citite, dar hold on, aveți răbdare și citiți până la capăt, păstrați-vă mintea deschisă și veți vedea la final dacă are noimă ceea ce spun sau nu. În cele ce urmează am să fac o paralelă între stilurile de leadeship din companii și cel de parenting din cămin… să vedem ce va ieși. Așadar, să vedem care sunt stilurile de leadership parental, din perspectiva copilului din mine:
#1 Stilul de parenting autoritar
Cum spune și denumirea acest stil de leadership presupune că liderul ia decizii fără a se consulta în prealabil cu echipa, doar indicând ce să facă și cum să facă. Există un control îndeaproape în ceea ce privește îndeplinirea taskurilor. În management se spune că este un model ineficient de leadership în majoritatea situațiilor, însă dacă ai o echipă de novici este cel mai bun mod de a coordona echipa. Imaginați-vă o echipă în care este unul sau mai mulți începători, care habar nu au ce trebuie să facă, dacă ceea ce fac este corect sau nu și mai ales, cum ar trebui să facă. Este nevoie de cineva care să îi învețe, să îi urmărească, să verifice și de multe ori să decidă pentru ei, astfel încât să fie bine pentru toată echipa. Acum transpuneți aceste lucruri în căminul vostru. Părinții, mai ales în primii ani fac acest lucru. Spun mai ales în primii ani, doarece ar fi bine ca stilul de parenting să se schimbe odată cu trecerea de la o etapă la alta de dezvoltare a copilului și să se adapteze după nevoile apărute pe parcurs.
#2 Stilul de parenting democratic
După cum spune și denumirea, aici membrii echipei, în cazul nostru copii, participă la deciziile luate. Evident că odată cu creșterea copilului este important ca acesta să simtă că este și el parte din decizia luată, mai ales dacă este direct impactat. Chiar dacă are 3 ani sau 13, faptul că părerea lui contează este o lecție de viață importantă. Îi dă încredere, îl responsabilizează și îl învață să își facă auzită vocea și nevoile sale. Mulți părinți prin neimplicarea copilului în anumite decizii le mutilează personalitatea și la vârsta adultă se vor confrunta cu diverse probleme, vor fi fie prea inhibați, fie prea exagerați.
Dacă ar fi să introduc undeva termenul de mentor în educație, probabil în această etapă aș face-o. Este un termen preluat din mediul didactic, care presupune un transfer de cunoștințe de la mentor către mentee. Este un proces orientat spre dezvoltare și care ca scop dezvoltarea unor abilități precum crearea unor relații sănătoare, luarea de decizii, ascultare activă, negociere, dar și aspecte mai concrete de viață, precum transferul de cunoștințe dintr-un domeniu.
#3 Stilul de parenting laissez-fair
Înainte de a sări la concluzii, acest stil de management presupune că fiecare din echipă știe ce are de făcut, se primesc doar liniile directive și fiecare își duce sarcina la bun sfârșit și cum știe mai bine, să se ajungă la rezultatul dorit. În familie eu aș traduce acest lucru prin încredere, încredere că copilul meu este capabil să decidă cum este mai bine să facă, încredere că va lua decizia bună. Și de aici intră în poveste părintele coach. Termenul de coach este preluat din sport și dacă mentoringul presupunea dezvoltare, coachingul înseamnă performanță. Prin părintele-coach sau părinte-mentor mă refer la acel părinte care a observat care este talentul, orientarea și unde îl trage inima pe copilul său și îl antrenează pentru a performa în zona respectivă. Cu toții ne dorim copii fericiți și echilibrați și cel mai bun lucru pe care îl putem face este să îi îndrumăm înspre ceva care le face plăcere.
A fi părinte nu este ușor și de cele mai mult ori socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, de aceea este important să fii flexibil și inventiv. Dacă ai lucrat destul de mult timp în multinaționale, de ai creierul spălat de ele, mai aplică câteva din lucrurile învățate la trainingurile plicticoase și obligatorii la care ai participat… Așa-i că nici nu bănuiai că te pot ajuta la a fi un părinte mai eficient?😉
Scrie-mi la diana@iocucioc.ro și spune-mi părerea ta despre subiect. Tu ce fel de stil de parenting ai? Dar părinții tăi unde se încadrează?