Luna mai a fost una călduroasă și parcă miroase deja a vară… Sau poate doar eu îmi induc această stare!?!
Ei bine, în acest spirit, am să vin cu recomandările din această lună, în care voi cuprinde muzică, cărți, seriale și un loc unde să ne refugiem, măcar câteva zile, dacă mai mult nu se poate.
Așadar, să-i dăm bice!
#1. London Grammar – Californian Soil
Este cel de-al treilea album al formației britanice indie pop, lansat în 16 aprilie 2021. Nu sunt vreun critic muzical, și nici nu sunt atât de talentată sau cunoscătoare în domeniu încât să comentez aspecte legate de compoziție, voice range și tehnici de cântat, instrumentiști ș.a.m.d., deși technically I`m married to rock 😉. În condițiile acestea am să vorbesc despre vibe-ul albumului și de ce m-a inspirat pe mine. Este primul album pe care îl ascult de la această trupă, la modul intenționat, pentru că prinsesem din zbor niște versuri care mi-au atras atenția. Hannah Reid, vocalul trupei, prezintă în versurile sale aspecte legate de misoginism, în special despre cel din industria muzicală. Problema misoginismului este una reală și trebuie să atragem atenția asupra acesteia prin toate căile posibile. Dar acesta este doar un aspect al albumului, mood-ul în care te transpune este practic motivul pentru care recomand acest album. Nu vreau să stric prima impresie, așa că te las pe tine să descoperi albumul.
https://www.youtube.com/watch?v=Pbwaq0E80hQ
#2. Poveștile hainelor – Netflix
Este practic un mini serial, având 8 episoade scurte, de aproximativ 30 minute, fiecare prezentând o altă poveste care este construită în jurul hainelor. Prezența sau absența lor formează comunități, ele ne pot proteja, ne marchează trecerea de la o etapă de viață la alta sau pot simboliza succesul, iubirea sau legătura cu familia. Suntem obișnuiți să ne gândim la ele ca la o necesitate sau ca la un element decorativ, dar adevărul este că hainele sunt mult mai mult de atât: reprezintă ceea ce suntem, ceea ce vrem să devenim, arată traiectoria noastră în viață și ne spun povestea fără cuvinte. Eu m-am amuzat și, în același timp, am realizat superficialitatea cu care tratăm hainele noastre, dar și atașamentul față de acestea.
#3. Survive the Night: A novel, de Riley Sager
Cartea nu este tradusă în limba română, așa că momentan recomandarea este pentru iubitorii și cunoscătorii de limba engleză.
Ce să vă spun despre această carte?
Atunci când discutăm de mistere și criminali în serie este ceva ce stârnește imaginația cititorilor și face dintr-o poveste o carte best seller.
Acțiunea se petrece în anul 1991, unde o întâlnim pe Charlie, personajul nostru principal, care este devastată de pierderea celei mai bune prietene, victimă a criminalului cunoscut sub numele de Ucigașul din Campus (Campus Killer). Făcând autostopul, la un moment dat ajunge în mașina lui Josh, care pretinde că este în drum către tatăl său bolnav, dar povestea sa are părți care nu se potrivesc și Charlie devine din ce în ce mai suspicioasă în ceea ce îl privește. Cine este Josh cu adevărat și ce se întâmplă cu Charlie? Dacă vrei să tragi concluzia din puținele informații pe care le-am dezvăluit, să știi că nu este atât de simplă povestea pe cât pare și dacă nu citești cartea, îți răpești experiența unui roman plin de suspans.
#4. Trasee prin Țara Oașului
Îmi place zona Țării Oașului deoarece încă se mai găsește tradiționalul acolo, dar și pentru peisajul eclectic pe care îl oferă acest ținut.
Este locul unde modernitatea se ciocnește de tradițional, precum se ciocnesc plăcile tectonice între ele. Aici găsești case mari cu o arhitectură pe care nu aș numi-o neapărat contemporană, dar mai adaptată zilelor noastre, care conviețuiesc în aceeași curte cu cele de vaioagă vopsite în albastrul specific zonei. Fetele tinere poartă straiele populare, dar inserează pantofii cu toc în portul tradițional și își scurtează lungimea fustelor, iar băieții, ei…, au schimbat ștraful pe mașini de lux. Îmi place să merg pe acolo pentru că este atât de vizibilă istoria și mai poți asculta poveștile celor bătrâni. Însă, în același timp, poți vedea și cum perioada de după anii `90 și-a pus amprenta asupra locurilor de acolo și nu trebuie să îți spună nimeni ce s-a întâmplat odinioară, ci doar stai, observi și începi să înțelegi.
Totodată, dacă nu ești iubitor de căpșune în luna mai, de prune toamna sau de țuică și vin, care sunt din belșug în zonă, ci mai degrabă te îndrăgostești de natură și de trasee, Țara Oașului este o zonă care îți poate satisface și această nevoie. Așa că, la propunerea unui amic, salvamont și bun cunoscător al zonei, vă recomand un traseu care pornește din Tămășeni, Vârful Colnicul Mare și se finalizează la ruinele Cetății Tămășeni de pe Vârful Cetățeaua. Printre punctele forte ale acestui traseu sunt în primul rând colajul dintre tradiție (începe de la o pălincie) și istorie, natură și spiritualitate (se termină la o biserică reformată).
Un alt aspect îl reprezintă faptul că este un traseu ușor, de aproximativ 2 ore, unde recent au fost făcute lucrări de întreținere, ce presupun amplasarea de stâlpi de marcaj, săgeți indicatoare, marcaje vopsite și traseu curățat. Pentru cei care vor să practice alergarea montană, aici este locul ideal. De asemenea, deși este greu să te rătăcești aici, pentru că știm că safety first, înainte de a te porni la drum, recomand să descarci aplicația Munții Noștri, pentru a fi sigur că știi mereu în ce punct de pe hartă te afli.
Abia aștept să-mi povestești experiența ta, așadar scrie-mi la diana@iocucioc.ro și recomandă-mi și alte „bunătăți” de citit, vizionat, experimentat!!!